125 ani de drum și formare a Liceului Franciscan

Întâmplător(?) sau providențial (!), aflăm că anul acesta Liceul nostru, împlinește, într-o anumită formă, 125 de ani. Nu ca instituție formală, recunoscută explicit de Minister. Ci ca itinerariu formativ inițial de viață franciscană.
Totul a plecat din anul 1896, când la Prăjești, lângă Bacău, se înființa pentru prima dată un mic ”studentat”: o primă inițiativă de a-i grupa și forma pe tineri, aici, în ambient local, la viața consacrată franciscană. Cică ar fi fost, pe-atunci, vreo 7 la număr. Acest ”studentat” s-a transferat ulterior la Hălăucești, jud. Iași, unde în anul 1897 avea să se înființeze primul Seminar Franciscan, care va funcționa și ca Liceu și ca Noviciat. Apoi, lucrurile au luat amploare, instituția s-a dezvoltat, cu multe generații și promoții de tineri formați, cu preoți și nu numai,… Până în 1948, când comunismul a desființat această formă de învățământ creștinesc. Dar, 42 de ani de suprimare nu au reușit să stingă, din inimile celor care au crezut până la capăt, posibilitatea redeschiderii si continuării aceluiași vis frumos. Și, prin urmare, în anul 1991, Liceul Franciscan și-a reluat, prin darul lui Dumnezeu, și implicarea celor pasionați, drumul și darul formării.
II mulțumim lui Dumnezeu pentru darul acestei îndelungi tradiții. Le mulțumim celor ce au trudit ca viața acestei școli să se dezvolte. Le mulțumim în continuare celor care se dedică, dincolo de obligații, aceluiași demers util de formare umană și creștinească. Și, sigur, le mulțumim elevilor, care s-au deschis plini de curaj chemării de a urma un astfel de liceu frumos: fie cu specializarea teologie, fie cu cea de pedagogie.
Să continuăm cu pace și încrezători în Dumnezeu, drumul formării noastre!


