Vizită unui frumos grup de elevi de la Liceul Franciscan la Mănăstirea „Sfânta Maria a îngerilor”
Dorința de a vedea o mănăstire adevărată și măicuțe trăind viața de clauzură, i-a făcut pe elevii clasei a IX-a A să își convingă profesorul de spiritualitate să îi ducă la o astfel de locație, astăzi, 21 mai 2024. Și totul s-a transformat într-un pelerinaj, de scurt metraj, cu inerent efort și cu speranța plăcută de pelerin, către aproape, la vecinele noastre, surorile clarise. Și, astfel, au aflat de viața lor, au observat că se trăiește plin de fericire„ după gratii”, că frumusețea nu constă în zăpăceală, ci în tihna de a fi cu Domnul, că totul devine plăcut și plin de sens, când îl găsești pe Dumnezeu. Ș multă pace sufleteasca! Iar ele, surorile, au oferit cu simplitate mărturie despre toate acestea (și un pliant cu frumusețea vieții mănăstirești). Iar ei, elevii, s-au întors la școală, mai bogați cu o experiență nouă și cu bucuria de a întâlni măicuțe adevărate. Și noi le mulțumim surorilor pentru trăirea lor, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot harul și binecuvântarea Sa!