Curs Festiv al absolvenților Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, promoția 2024
Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru absolvenții claselor a XII-a! Nu putem altfel, decât prețuind tot darul și dragostea Sa din acești ani, către fiecare dintre noi, mai ales față de cei ce au parcurs cu încredere ciclul liceal. Cursul festiv de astăzi, 6.06.2024, dorește să fie un moment de recunoștință, în care, nu noi, ci Domnul nostru, să fie prețuit. Și în timp ce ne bucurăm de aceasta, dorim să recunoaștem prezența Sa în atâtea și atâtea clipe din decursul acestor ani, în care am fost protejați, încurajați, poate „ne-lăsați” să facem vreo prostie, iubiți de fiecare dată, călăuziți de harul său, fiindu-ne mereu aproape.
Apoi, îi felicităm pe absolvenții care s-au lăsat călăuziți de adevăr și au aflat ce sunt valorile, demnitatea, curajul de a se sacrifica pe sine pentru un bine mai profund, respectul, rugăciunea, credința… și curajul smerit de a merge înainte. Aceasta înseamnă IUBIRE (nu altceva!)
Noi le dorim din suflet să-și urmeze glasul lor intim, adevărat, profund (numit „vocație”), convinși fiind că doar aceasta îi împlinește. Și, nu la final, le mulțumim celor ce au trudit în umbra lor: profesori, diriginți, personal didactic auxiliar și nedidactic, ceilalți angajați și colaboratori, părinți, bunici și fiecare om ce i-a iubit (și încă-i mai iubește) pe tot traseul lor! Cu pace și bine!


