Loading...
duminică, 5 aprilie 2026
LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC SF. FRANCISC DE ASSISI ROMAN

Întâlnirea doamnei Iana Matei cu elevii Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”

        Unul din cele mai fascinante lucruri pe care le poți trăi în viață este să întâlnești OAMENI. Oameni care îți spun că se poate să faci lucruri mărețe cu două mâini și cu un suflet mare. Nu ai nevoie de mai mult, decât să te lași mișcat de inspirație divină, să crezi în ea, să nu-ți fie teamă și să începi din (cu) nimic să faci bine oamenilor din jur.
        De la a împărți, la început, sandwich-uri copiilor străzii, a face paste și a le dărui pe stradă,… și până a conduce asociații pentru recuperarea victimelor traficului de persoane și apoi a te lupta cu bande de traficanți din Macedonia, Albania, Belgia… doamna Iana Matei ne spune că se poate! Important să îți găsești chemarea și să crezi în ea.
         Cu mult har și multe de povestit, cu încredere în Dumnezeu și cu dragoste față de oamenii răniți, această militantă pentru drepturile omului exploatat, Iana Matei, i-a întâlnit astăzi pe elevii liceului nostru, cărora le-a vorbit de la suflet la suflet, despre experiența ei de dragoste adevărată pentru ființele rănite, în special victime ale traficului de persoane.
           Nimic nu poate fi mai fascinant în formarea ta, decât să-l întâlnești pe Dumnezeu și apoi astfel de oameni. Minunați. Frumoși. Curajoși. Care își trăiesc viața iubind și dăruindu-se gratuit!
         Iar noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru un astfel de har. Convinși că elevilor noștri le-a făcut mult bine. Această frumoasă întâlnire. Cu pace și bine!
Distribuie cu: