Loading...
Saturday, 7 December 2024
OFMConv Romania

Activități cu ocazia „Săptămânii Prevenirii Traficului de Persoane” trăite cu interes de elevii Liceului Franciscan

       Există, din păcate!, trafic (în diferite forme) de persoane, de care este bine să aflăm. E necesar să-i identificăm subtilitatea, amploarea, abilitatea ori virulența cu care se poate desfășura,… e important să îi percepem chiar vecinătatea, e indispensabil să-i evaluăm ilicitatea, imoralitatea și este obligatoriu să ne asumăm o atitudine de opoziție și combatanți în fața acestui nedorit și criminal flagel.
     Astfel, fiind către concluzie și „Saptamana Prevenirii Traficului de Persoane” (13-20 octombrie), elevii clasei a X-a A, s-au implicat la ora de dirigenție în dinamica unor activități în jurul acestei teme, exersându-și capacitatea de conștientizare, reformulându-și dorința de prevenție și evaluare a riscurilor ce încep cu mediul online și clarificându-și măsurile de protecție pe care le au la îndemână.
    Iar noi îi felicităm pe ei și pe doamna ce i-a coordonat, dorindu-le să vadă, începând cu colegii lor, în fiecare om, un dar neprețuit ce poate fi numai iubit și respectat. Cu pace și bine!
 
Distribuie cu: