Medalion literar – Vasile Voiculescu – trăit cu sensibilitate de elevii Liceului Franciscan
Puțini (poate) știu despre bogăția spirituală și umană a marelui Vasile Voiculescu. Și poate și mai puțini se lasă impresionați de alegerile existențiale ale poetului, adesea contrare curentului, neînțelese și criticate, dar trăite din dragoste față de om și Dumnezeu… Care culminează, evident (și inerent) cu dăruirea totală de sine.
Iar, pentru că nu demult ne-am amintit de ziua trecerii sale în Casa Celui care (și pe care) l-a iubit, astăzi, 30 aprilie 2026, elevii noștri au trăit un frumos medalion literar în generosul amfiteatru al liceului nostru. Împletit cu poezii, dans, cântece și teatru, acest moment a dorit să deschidă sufletele noastre către bogăția sensibil-spirituală a poetului și către multiplele forme de trăire a credinței, inspirate de acesta, dăruindu-ne șansa de mai face un pas înainte către această profundă dimensiune lirică a culturii și credinței noastre.
Și în timp ce îi felicităm pe elevii care au pregătit acest dar, și pe doamnele profesoare care i-au coordonat, le dorim tuturor să se lase atinși de tot ce este sensibil și frumos, dăruind mai departe din darurile pe care Dumnezeu le-a așezat în sufletele lor. Cu pace și bine!
















